Violența în familie: Cum ar putea fi modificată legislația

Violența în familie: Cum ar putea fi modificată legislația
Publicat: 26/05/2016, 17:55
Actualizat: 29/03/2019, 09:09

Astfel, „în cazul minorilor și al persoanelor aflate în imposibilitatea de a solicita emiterea unui ordin de protecție, sesizarea situației de violență în familie se înaintează organelor de poliție de către orice persoană care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența situației de violență în familie”, potrivit inițiativei legislative de modificare a legii privind prevenirea și combaterea violenței în familie.

În termen de 24 de ore de la primirea solictării organele de poliție ar urma să verifice aspectele semnalate și să înainteze rezultatele anchetei către parchetul competent, potrivit sursei citate.

„Procurorul, după examinarea documentelor cazului, solicită instanței emiterea ordinului de protecție în cazul în care constată existența unei situații de violență în familie. În cazul în care există impedimente legale la efectuarea verificărilor, organele de poliție au obligația de a solicita de îndată instanței emiterea unui mandat special, cu executare imediată, pentru realizarea acestora. Instanța competentă emite un mandat special în termen de 24 de ore de la primirea solicitării”, potrivit proiectului de lege.

„De multe ori, victimele nu solicită un astfel de ordin, de cele mai multe ori fiind constrânse fizic sau psihic să nu facă asta. Tocmai de aceea, am propus ca acest ordin să poată fi cerut de oricine asistă la o scenă de violență domestică, iar organele de poliție să fie obligate să verifice imediat cazul semnalat”, a precizat Ovidiu Raețchi, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

Ovidiu Raețchi a mai propus și ca alienarea parentală, „încă un subiect tabu în România”, să fie încadrată la violență psihologică.

„Această formă de alienare trebuie încadrată la violență psihologică, pentru că un copil căruia i se spun lucruri false despre unul dintre părinți, menite să îl îndepărteze de acesta, rămâne cu anumite traume”, susține Raețchi.

Liberal mai propune ca serviciile de consiliere gratuită să fie acordate victimelor în faze premergătoare actelor de violență, precizând că asta poate contribui la motivarea victimei în sensul căutării ajutorului specializat.

„O altă prevedere importantă este cea referitoare la serviciile de consiliere acordate victimelor, propunerea mea fiind că acestea să fie acordate înaintea unei plângeri penale, în etapa în care victima încă poate căuta ajutor pentru prevenirea unor acte de violentă extremă”, a mai spus Raețchi.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză